“Am extins programul de sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în cadrul ajutoarelor de minimis pentru dezvoltarea şi modernizarea întreprinderilor, prin includerea în cadrul întreprinderilor care beneficiază de aceste ajutoare şi pe cele din domeniul cooperaţiei”, a anunţat prim-ministrul Emil Boc.
Şeful Executivului a reamintit că în perioada 2009-2011 se acordă ajutoare de minimis în valoare de 100 de milioane de euro. În anul 2009 – 20 de milioane de euro, în 2010 – 40 de milioane de euro şi în 2011, alte 40 de milioane de euro.
La 20 mai, bugetul schemei de ajutor de minimis, sprijin financiar acordat de stat firmelor aflate în dificultate, a fost majorat de 20 de ori, de la cinci milioane de euro la 100 de milioane de euro. Înregistrarea cererilor a început la 16 martie 2009 (sesiunea din acest an) şi se va încheia odată cu epuizarea bugetului destinat acestor ajutoare.
Premierul a precizat că în acest an pot fi angajate toate cele 100 de milioane de euro disponibile, urmând ca plăţile să respecte eşalonarea precizată.
Finanţele au stabilit un plafon în jurul căruia să se încadreze finanţarea pentru IMM-uri în fiecare an.Valoarea maximă a ajutorului de minimis este de 200.000 de euro pe trei ani, dar pentru firmele din transportul rutier acesta nu poate depăşi 100.000 de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu