luni, 29 iunie 2009

Infiintare / modernizare fabrica lactate cu fonduri europene

Va prezentam modalitatea de accesare de fonduri europene nerambursabile pentru infiintatea/modernizarea unei fabrici pe procesare a laptelui.


Fabrica de procesare -produse lactate - Masura 123 - PNDR
Tipul sprijinului:- public nerambursabil.

Beneficiarii acestei masuri pot solicita Agentiei de plati plata unui avans in cuantum de pana la 50% din ajutorul public pentru investitii, conform articolului 56 din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006 privind regulile de aplicare ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind acordarea sprijinului pentru dezvoltare rurala din FEADR, iar plata este conditionata de constituirea unei garantii bancare sau
a unei garantii echivalente, corespunzatoare unui procent de 110% din valoarea avansului.

Garantia depusa se elibereaza numai in cazul in care Agentia de plati stabileste ca suma cheltuielilor efectuate care corespund sprijinului public pentru investitii a depasit valoarea avansului. Potentialii beneficiari ai acestei masuri au la dispozitie facilitatile financiare conform pachetului de acte normative pentru creditarea si garantarea investitiilor, care este in vigoare pana in anul 2009, in special pentru asigurarea cofinantarii proiectelor realizate din fondul SAPARD, intitulat Programul „Fermierul” care a constituit principalul instrument pentru cresterea absorbtiei fondurilor de pre-aderare. Aceste scheme de ajutor vor continua pana la sfarsitul anului 2009, cand isi inceteaza existenta.
Din anul 2010 programul va fi amendat si se vor introduce operatiuni de inginerie financiara sustinute prin FEADR sub forma schemelor de garantare, in vederea inlocuirii schemelor actuale. Continutul exact al acestor scheme, resursele financiare alocate din FEADR si detaliile privind implementarea acestora vor fi introduse printr-o modificare a programului in anul 2010. Verificarea respectarii intensitatii maxime a ajutorului se va face inaintea semnarii contractului de finantare.

Volumul sprijinului

Pentru microintreprinderi si intreprinderi mici si mijlocii:
Cuantumul sprijinului este de 50% din valoarea eligibila a investitiei, cu un plafon maxim al sprijinului public nerambursabil de 2.000.000 Euro/proiect.
Cuantumul sprijinului este de 50% din valoarea eligibila a investitiei, cu un plafon maxim al sprijinului public nerambursabil de 3.000.000 Euro/proiect pentru investitiile care apartin unei forme asociative si care deservesc membrii acesteia. Intensitatea sprijinului pentru regiunea Regiunea de dezvoltare 8 Bucuresti –Ilfov se limiteaza la 40% din valoarea eligibila in conformitate cu art. 28(3) din Regulamentul 1698/2005 si cu Harta de Ajutor Regional.

Pentru alte intreprinderi
Cuantumul sprijinului este de 25% din valoarea eligibila a proiectului, cu un plafon maxim al sprijinului public nerambursabil de 2.000.000 Euro/proiect. Intensitatea sprijinului pentru regiunea Regiunea de dezvoltare 8 Bucuresti–Ilfov se limiteaza la 20% din valoarea eligibila conform art. 28(3) din Reg. 1698/2005. Sprijinul acordat in cadrul acestei masuri pentru operatiunile prevazute la art. 36 din Tratatul de instituire a
Comunitatii Europene nu va fi cumulat cu niciun alt ajutor de stat in intelesul art. 87 (1) din Tratat, sau cu alta contributie a statului membru, daca o astfel de cumulare ar conduce la depasirea intensitatii maxime a sprijinului stipulata de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005. Verificarea respectarii intensitatii maxime a ajutorului se va face inaintea semnarii contractului de finantare.

Finantare

Alocarea financiara a masurii pentru perioada 2007-2013:
Cost total: 2.708.792.184 Euro
Cheltuiala publica: 1.071.174.126 Euro

Justificare referitoare la necesitatea sprijinului pentru standardele comunitare nou introduse
Sprijinul pentru standardele comunitare nou introduse este acordat intreprinderilor pentru a li se permite o perioada de timp corespunzatoare in vederea pregatirii indeplinirii conformitatii cu standardele comunitare. Desi termenul limita pentru adoptarea majoritatii standardelor a fost pana la data aderarii, s-a constatat faptul ca pregatirea necesita un timp mai indelungat.
In plus, pentru indeplinirea standardelor este necesara o sursa financiara semnificativa, care implica desfasurarea de activitati economice fara obtinere de venituri, si din acest motiv intreprinderile nu-si pot permite sa realizeze astfel de investitii. Introducerea celor mai multe dintre standardele din lista va contribui la protectia mediului.

Acest lucru demonstreaza ca este necesar ca intreprinderile sa fie sprijinite pentru realizarea acestor investitii. Principala posibilitate de a sprijini intreprinderile este PNDR 2007-2013. In perioada de gratie de trei ani acordata pentru indeplinirea conformitatii cu standardele mentionate, intreprinderile pot solicita sprijin si isi pot finaliza investitiile necesare pentru conformitatea cu aceste standarde.

Produse:
fabrica lactate:lapte ambalat, iaurt, smantana, telemea, cascaval, branza, etc..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu