joi, 11 februarie 2010

BT va finanţa proiecte de 100 mil. euro din fonduri UE

Banca Transilvania va finanţa proiecte în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro din fonduri europene, nerambursabile, destinate intreprinzătorilor, susţin oficiali ai băncii.

"Cred că în primele 10 luni ale acestui an vom ajunge la o finanţare de aproximativ 100 de milioane de euro", a declarat pentru capital.ro Robert Rekkers, directorul general al BT.

De asemenea, astăzi, Banca Transilvania a lansat o platformă de servicii destinate exclusiv beneficiarilor fondurilor primite de la Uniunea Europeană.

"Am prefera ca proiectele care beneficiază de noua platformă de servicii să aibă o valoare medie de până la 2,5-3 milioane euro, dar nu avem stabilite limite. Până în prezent Banca Transilvania a finanţat proiecte pe partea de fonduri europene în valoare de circa 200 milioane lei", a afirmat Leonard Cornoiu, directorul Departamentului programe europene din cadrul BT.

Leonard Cornoiu susţine că, de la aderarea la Uniunea Europeană, România nu a reuşit să absorbă mai mult de 10% din fondurile puse la dispoziţie, în contextul în care statul are oportunitatea de a utiliza peste 30 miliarde euro până în 2013.

Referitor la platforma lansată astăzi, Vasile Puşcaş, consilier pentru programe europene al BT, a declarat că "În această platformă de soluţii, Banca Transilvania vine cu o strategie care se mulează perfect pe profilul pieţei europene. Este un prim pas pentru dezvoltarea în timp a parteneriatelor europene: sector privat - sector bancar - sector public".

Sursa:capital.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu