Fostul fotbalist a început o investiţie de modernizare a Hotelului Iaki de 4 milioane de euro, din care 1,22 milioane sunt bani europeni.
Gheorghe Hagi, care ocupa anul trecut poziţia 286 în Top 300 Capital, cu o avere estimată între 16 şi 18 milioane de euro, a reuşit să obţină fonduri europene, în valoare de 1,22 milioane de euro. Banii vor fi utilizaţi la modernizarea Hotelului Iaki din Mamaia, care e proprietatea fostului fotbalist. Conform cererii de finanţare din fonduri UE, hotelul va avea, în urma investiţiilor, o „sală de conferinţe mare, unică în zona litoralului românesc”, scrie revista „Capital”.
Încă o stea la Iaki
Unitatea de primire turistică, ce în prezent are 122 de camere şi apartamente, totalizând 244 de locuri, va ajunge în urma lucrărilor de modernizare şi extindere la 149 de camere. Totodată, în urma investiţiei, gradul de clasificare se va mări la 5 stele.
Banii europeni au fost obţinuţi prin intermediul Programului Operaţional Regional. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4 milioane de euro, din care contribuţia lui Gheorghe Hagi este de 1,6 milioane de euro, la care se adaugă alte 1,19 milioane de euro sub formă de cheltuieli neeligibile.
Altfel spus, beneficiarul contribuie cu 2,79 mi lioane de euro pentru a obţine 1,22 milioane de la UE. Conform revistei „Capital”, durata contractului de finanţare este de un an, lucrările urmând să fie finalizate până la 15 aprilie anul viitor.
Până în prezent, nu a fost efectuată nicio plată pentru acest proiect, fondurile europene fiind însă pe drum, potrivit datelor Autorităţii de Management a Programului Operaţional Regional, instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale.
Documentaţia privind proiectul de modernizare şi cererea de finanţare a fost depusă de proprietarul hotelului, SC Hagi Sport SRL. Gheorghe Hagi nu a dorit să ofere detalii referitoare la investiţie, mai scrie revista „Capital”.
Nici managerii hotelului nu au dorit să facă declaraţii pe marginea subiectului, precizând că mai multe informaţii vor fi făcute atunci când lucrările de modernizare vor ajunge într-un stadiu mai avansat.
Hotelul Iaki a avut anul trecut o cifră de afaceri de trei milioane de euro, similară celei din anul precedent. În schimb, profitul a scăzut cu 20%.
EFECTE
Criza reduce tarifele de cazare în Bucureşti şi pe litoral cu până la 30%
În acest an, turbulenţele financiare i-a pus pe hotelieri într-o situaţie nemaiîntâlnită în ultimii ani. Mai exact spus, aceştia au fost nevoiţi să reducă tarifele de cazare până la 30% pentru a putea supravieţui.
Potrivit unui studiu realizat de Captain Go, cele mai mari scăderi de tarife au fost înregistrate în Capitală, cea mai dinamică piaţă a ospitalităţii, dependentă în mare măsură de turismul de afaceri.
Lovitura dată de criză acestui segment a dus la reducerea gradului de ocupare a hotelurilor cu până la 40% anul acesta, obligând hotelierii să opereze scăderi semnificative de tarife pentru a-şi păstra clienţii.
Cei mai afectaţi au fost proprietarii unităţilor de cazare clasificate cu trei şi patru stele. Astfel, tariful pentru o cameră standard a scăzut de la 160 de euro la mai puţin de 120 euro, în cazul unui hotel de patru stele din Capitală.
Şi pe litoral s-a simţit criza, mai ales la unităţile de trei stele. Cea mai mică scădere a tarifelor s-a înregistrat la hotelurile din provincie.
sursa:evz.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu